Conform legislatiei in vigoare din Romania,
curatarea si verificarea cosului de fum trebuiesc efectuate cel putin o data pe an de catre personal autorizat in domeniu, care va elibera adeverinta si proces verbal. Procedura se realizeaza indiferent de tipul sistemului de incalzire, fie ca este vorba despre semineu, soba pe lemne, centrala termica, centrala pe peleti sau cuptor de coacere.
Nerespectarea acestor proceduri anuale poate duce la infundarea cosului de fum cu funingine si alte reziduuri rezultate in urma arderii, uneori chiar la auto-aprinderea cosului de fum datorita depunerilor masive de gudron, crescand riscul de incendiu. De asemenea, un cos de fum obturat creste riscul intoxicarii cu monoxid de carbon, datorita faptului ca fumul nu poate fi eliminat. In acest caz eficienta semineului, centralei, sobei sau cuptorului scade simtitor.
Alti factori care pot afecta functionarea cosului de fum:
- Pasarile care isi fac cuib in interiorul cosului de fum sau deasupra acestuia, obturand evacuarea fumului;
- Panzele de paianjen, frunze sau alte obiecte aduse de vant;
- Improvizatiile folosite pentru construirea cosului de fum;
- Combustibilul lemnos cu o umiditate mai mare de 20% - din care rezulta gudronul umed;
- Cos de fum subdimensionat sau supradimensionat.